Ne nastem singuri, uzi si goi iar raul abia incepe

A fi liber nu inseamna sa faci ce vrei, ci sa vrei sa faci ceea ce trebuie

Blog

71 de ani de la Katyn-ul romanesc

Posted by nashu gyny - unul dintre cei multi on April 4, 2012 at 8:50 AM

71 de ani de la Katyn-ul romanilor, Masacrul de la Fantana Alba. Locul macelului rusesc

Pe lângă deportările românilor în Siberia, la începutul anului 1941, după ce trupele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia şi Bucovina de Nord, NKVD-ul a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România pentru a atrage în cursă românii care doreau să treacă graniţa din teritoriile ocupate. Astfel, în data de 1 aprilie 1941, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română în speranţa că aşa vor putea să ducă până la capăt acţiunea lor. Însă nu a fost să fie aşa. În poiana Varniţa, la circa trei kilometri de graniţa română, grănicerii sovietici i-ar fi somat să se oprească. După ce coloana ar fi ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia. La finalul măcelului, răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la cinci gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morţi sau muribunzi. Supravieţuitorii au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi de neimaginat, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var, fără ca Rusia să recunoască niciodată aceste crime împotriva umanităţii.

Marturii video pe http://basarabia-bucovina.info

Categories: Frustrari de zi cu zi

Post a Comment

Oops!

Oops, you forgot something.

Oops!

The words you entered did not match the given text. Please try again.

Already a member? Sign In

0 Comments

Follow me on Twitter

Curs valutar

B24

 

e-mag - solutii complete

Video

1718 views - 0 comments
1251 views - 0 comments
1268 views - 0 comments
1016 views - 0 comments

Statistici

Gagal

Made in RO